Am fost întrebați în numeroase ocazii care este secretul din spatele Depanero for Business și ce ne face speciali. Și ne-am dat seama că succesul unei companii este întotdeauna compus din mici piese de puzzle iar ele, în mod strategic, compun întregul peisaj care transmite apoi încredere angajaților, clienților și partenerilor.
Iar un element extrem de important pentru dezvoltarea Depanero for Business este faptul că suntem pasionați de inovație. Și ca atare investim resurse importante în tot ce înseamnă inovație pentru dezvoltarea companiei ca tot unitar în cadrul unei industrii care deține cerințe din ce în ce mai exigente.
Am investit și continuăm să investim în inovație pentru dezvoltarea celor mai bune servicii de Facility Management, unde clienții noștri au nevoie imperioasă și necondiționată de asistență din partea echipelor noastre de tehnicieni și ingineri. Preluăm clădirile clienților noștri în orice stadiu s-ar afla și le transformăm în motoare ale eficienței și funcționalității la cote cât mai ridicate, în perioade de timp cât mai reduse. Și fără soluții inovative, toate aceste procese nu ar fi posibile.
Ne pasionează ideea clădirilor în care locuitorii se pot simți “ca acasă”, unde confortul nu se negociază și unde sistemele și echipamentele funcționează la unison. Evident, investim mult în automatizare și aici tot inovația joacă cel mai important rol.
De asemenea, am investit resurse importante pentru integrarea celor mai calitative servicii de utilizare a energiei verzi. Și aiciam pornit tot de la solicitările clienților noștri, care și-au dorit o mai bună utilizare a resurselor naturale pentru protejarea mediului înconjurător, pentru autonomie ridicată și pentru economii financiare mari. Am inovat și continuăm să inovăm prin soluții tehnologice care aduc fiabilitate, confort sporit, eficiență și performanță pentru toate sistemele și instalațiile cu care am decis să lucrăm.
Mai mult, am investit în mod considerabil în serviciile de Consultanță, Audit, Proiectare și Project Management, iar aici, de asemenea, avem întotdeauna cereri mari din partea clienților noștri.
De ce apelează la noi clienții noștri?
Servicii de consultanță – pentru decizii strategice și alinierea obiectivelor tehnice cu cele de business. Expertiza noastră contează mult pentru clienții care doresc să realizeze anumite proiecte cât mai eficient și cu bugete cât mai judicios calculate.
Servicii de audit – pentru identificarea riscurilor, optimizarea costurilor și îmbunătățirea performanței. Întotdeauna este mai ieftin să previi, să anticipezi și să iei măsuri care să anuleze producerea oricărei disfuncționalități/ disconfort/ nereguli.
Servicii de proiectare – pentru soluții moderne, eficiente și conforme cu cele mai noi standarde. Proiectăm cu atenție la detalii și cu ajutorul specialiștilor experimentați care sunt alături de noi de foarte mult timp. Împreună ducem la finalizare proiecte extrem de importante, cu accent și aici pe inovație continuă.
Servicii de project management – pentru coordonarea profesionistă a tuturor etapelor de execuție, la timp și în bugetul stabilit alături de clienții noștri.

De asemenea, la Depanero for Business punem accentul pe inovație si pentru integrarea celor mai bune soluții pentru instalații interioare și exterioare, adaptate proiectelor industriale, comerciale și rezidențiale.
Pentru clienții noștri, asigurăm performanță, siguranță și conformitate cu cele mai înalte standarde tehnice, printr-un portofoliu complet de servicii: instalații termice, de climatizare, ventilație și desfumare, instalații sanitare, electrice, de gaze naturale și sisteme de stingere a incendiilor.
Ne ocupăm integral și de componenta de fit-out, pentru ca spațiile clienților noștri să fie gata de utilizare la cheie.
Per total, inovația reprezintă motorul celor mai bune schimbări pentru orice business care are nevoie să țină pasul cu cerințele industriei de care aparține. Și același lucru ni-l dorim toți, indiferent de industria în cadrul căreia activăm. Ne dorim să fim relevanți și azi, și mâine, fără excepție.
Vrem să fim primii în mintea clienților noștri atunci când au nevoie de servicii pe care noi le oferim. Ne dorim să fim cu un pas înaintea nevoilor lor, să putem să venim către ei cu cele mai bune soluții care le pot anula deficiențe, erori, disfuncționalități și puncte slabe.
Acest lucru înseamnă că ei se pot focusa complet pe bunul mers al afacerilor pe care le dezvoltă. Iar noi putem să preluam activitățile care să le asigure un climat excelent în clădirile companiilor lor. Doar cu inovație se poate reuși!
Dacă în compania dumneavoastră este nevoie de soluții inovatoare pentru buna funcționare a clădirilor și spațiilor operaționale, echipa noastră este pregătită să intervină cu servicii integrate, eficiente și adaptate cerințelor reale ale fiecărui proiect în parte.
Vă invitam să ne scrieți un mesaj prin intermediul formularului de Contact și un consultant al echipei noastre vă va răspunde cât mai curând posibil.